Dreptul la informații în limba maternă – O problemă fundamentală pentru cetățenii români

În fiecare țară, limba națională și oficială reprezintă un simbol al identității naționale, iar în statul de drept, aceasta trebuie să fie respectată în toate domeniile, inclusiv în justiție, administrație și relațiile externe. În Germania, limba națională și oficială este germana, în Austria, limba oficială este tot germana, în Italia, limba oficială este italiana, iar în România, limba oficială este româna. Aceste limbi sunt esențiale pentru înțelegerea și aplicarea drepturilor cetățenilor și trebuie să fie folosite în toate procesele legale și administrative.

Dreptul la o procedură corectă și transparență în limba maternă

Oricare cetățean al unui stat are dreptul să interacționeze cu autoritățile publice într-o limbă pe care o înțelege perfect – limba sa maternă. Acesta este un drept fundamental care trebuie garantat de orice guvern democratic. De exemplu, atunci când cetățenii români doresc să depună o acțiune în instanță ex. din Germania, aceștia trebuie să o facă în limba germana, deoarece aceasta este limba oficială a țării. De asemenea, când aceștia se adresează autorităților pentru a rezolva diverse probleme administrative, trebuie să se asigure că pot comunica în limba oficiala. În multe cazuri, românii se văd nevoiți să apeleze la traducători pentru a se asigura că sunt înțeleși de autoritățile statului sau, în unele cazuri rare, pot spera că vor găsi un funcționar care să vorbească o limbă română.

O problemă majoră cu parteneriatele internaționale și documentele oficiale

Problema pe care o semnalez astăzi este legată de faptul că guvernele, inclusiv cel din România, sunt parte dintr-o rețea internațională de organizații precum OECD, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), NATO, care aleg să își prezinte activitățile și documentele oficiale exclusiv în limbi străine, în principal în engleză și franceză. Aceste organizații lucrează cu state membre și stabilesc parteneriate, dar informațiile și documentele legate de aceste acorduri nu sunt traduse în limba națională a fiecărei țări membre. Acesta este un fenomen pe care îl consider o nereușită majoră în cadrul procesului de integrare și cooperare internațională.

Eu Erich Mocanu, consider că orice instituție internațională care colaborează cu România, fie că vorbim despre OECD, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), NATO sau orice altă entitate internațională, ar trebui să ofere informațiile și documentele oficiale în limba română. Este inadmisibil ca cetățenii să fie obligați să accepte documente în limbi pe care nu le înțeleg, mai ales atunci când aceste documente afectează direct viața lor cotidiană, viața economică, sau drepturile lor fundamentale.

Un drept fundamental – Accesul la informații în limba maternă

Un aspect esențial al democrației este că cetățenii au dreptul să fie informați și să poată înțelege pe deplin deciziile luate de instituțiile statului sau de organizațiile internaționale cu care statul colaborează. În acest sens, România nu face excepție. Dacă statul român semnează acorduri internaționale sau se angajează în parteneriate cu organizații internaționale, ar trebui să impună ca toate documentele relevante și traducerile oficiale ale acestora să fie puse la dispoziția cetățenilor români în limba română.

Pentru a garanta accesul egal la informație și transparența proceselor decizionale, guvernele trebuie să asigure că documentele legale, inclusiv acordurile internaționale, sunt traduse și prezentate în limbile oficiale ale țărilor membre. Astfel, cetățenii români ar trebui să fie informați în limba lor despre orice modificări legislative sau acorduri internaționale semnate de guvernul lor. În caz contrar, acest lucru subminează încrederea publicului în instituțiile statului și în procesele de guvernare internațională.

Împotriva barierelor lingvistice impuse de instituțiile internaționale

Acest fenomen este, în opinia mea, o formă subtilă de excluziune a cetățenilor, care sunt constrânși să accepte un sistem în care limba română, ca limbă oficială, este neglijată. O societate democratică trebuie să asigure egalitatea de șanse și să permită accesul liber la informație tuturor cetățenilor, indiferent de competențele lor lingvistice. Instituțiile internaționale trebuie să respecte principiile de inclusivitate și respect pentru limbile oficiale ale statelor membre, și să asigure că toate materialele și informațiile relevante pentru cetățenii acelor state sunt disponibile într-o formă accesibilă pentru aceștia.

Concluzie

În final, subliniez că nu este doar o chestiune de conveniență sau practică administrativă, ci de drepturile fundamentale ale cetățenilor. Orice guvern, inclusiv cel din România, trebuie să apere dreptul cetățenilor să primească informațiile esențiale în limba lor maternă. Asta înseamnă că instituțiile internaționale care colaborează cu România trebuie să își asume responsabilitatea de a oferi informații și documente în limba română. Nu putem accepta ca cetățenii să fie discriminați din cauza unei bariere lingvistice artificiale, care le limitează accesul la informații esențiale pentru drepturile lor.

Este esențial ca România să apere și să promoveze în continuare dreptul cetățenilor să fie informați în limba lor maternă, în orice context internațional sau național.