În Europa, drepturile fundamentale ale copilului și ale familiei sunt teoretic protejate prin Constituții moderne, convenții internaționale și tratate ale Uniunii Europene. În practică însă, realitatea arată o față mult mai dură a sistemului de protecție a copilului. În Germania, Austria, Norvegia, Danemarca, Franța sau Anglia, autoritățile de protecție a copilului – precum Jugendamt, Barnevernet sau ASE – au puterea de a lua copii preventiv, invocând „pericolul pentru bunăstarea copilului”. Această intervenție, menită să salveze copii aflați în situații critice, devine adesea un instrument de control excesiv, iar părinții se află într-o poziție de inferioritate structurală, fără acces real la apărare juridică sau expertiză independentă.
Zeci de mii de copii sunt separați anual de familiile lor sub pretextul protecției preventive. Deși legea prevede că luarea copilului trebuie să fie temporară și proporțională, experiența practică arată că aceste proceduri durează luni sau chiar ani. În acest timp, părinții care se confruntă cu astfel de situații nu își permit, de cele mai multe ori, un avocat competent, pentru că statul acoperă doar sume limitate. Expertizele psihologice independente, esențiale pentru contestarea deciziilor, sunt costisitoare și rare, iar instanțele tind să susțină deciziile autorităților, chiar dacă acestea sunt contestate.
Această asimetrie de putere are consecințe dramatice. Studiile psihologice și experiența practică arată că separarea copilului de părinți, chiar și pentru câteva săptămâni, poate provoca traume profunde și de durată. Copiii supuși procedurilor prelungite de custodie administrativă dezvoltă anxietate, depresie și dificultăți în relațiile de atașament. În ciuda acestor dovezi, sistemul continuă să prioritizeze procedura legală și aparenta protecție formală, ignorând efectele psihologice imediate asupra copilului și drepturile fundamentale ale părinților.
Un exemplu relevant este cel din Germania: Jugendamt poate lua copilul preventiv, iar un dosar penal poate fi ulterior închis de Staatsanwalt fără constatarea unei infracțiuni. Cu toate acestea, copilul rămâne adesea în custodia statului, iar părinții nu au mijloace rapide și eficiente de contestare. Aceasta creează un paradox: statul intervine „pentru siguranța copilului”, dar chiar și atunci când autoritatea penală confirmă că nu există infracțiune, copilul nu este restituit familiei. Situația este similară în Norvegia sau Danemarca, unde Barnevernet sau Socialforvaltning pot lua copii preventiv, dar părinții, fără resurse, nu pot angaja avocați buni pentru a contesta decizia.
Problema nu este doar juridică, ci și structurală. În toate aceste țări, statul nu acoperă costul real al avocaților și expertizei independente, ci doar o sumă fixă sau limitată. Drept urmare, 80–90% dintre avocații buni refuză aceste cazuri. Aceasta creează un dezechilibru sistemic între autorități și părinți, în care deciziile instituțiilor sunt greu sau imposibil de contestat, chiar și atunci când acestea nu sunt justificate. Procedurile legale lungi, costisitoare și birocratice devin astfel o barieră invizibilă, dar extrem de reală pentru părinți.
Experiența practică arată că soluțiile trebuie să fie clare și urgente. În primul rând, echilibrul de putere trebuie restabilit. Statul trebuie să asigure părinților acces real la apărare juridică și expertiză independentă, pentru ca aceștia să poată contesta deciziile autorităților pe baze solide. Fără aceasta, sistemul rămâne disproporționat și abuziv. În prezent, multe țări europene plătesc doar sume limitate pentru avocați și psihologi, ceea ce face ca majoritatea avocaților competenți să refuze cazurile. O reformă reală ar trebui să prevadă acoperirea integrală a costurilor legale și de expertiză în toate cazurile de luare în custodie.
În al doilea rând, trebuie să existe o reglementare clară privind temporizarea și proporționalitatea custodiilor preventive. Separarea copilului de familie trebuie să fie ultima soluție, iar măsurile alternative – cum ar fi implicarea familiei extinse sau a comunității – trebuie prioritizate. Bunicii, rudele apropiate sau persoane de încredere din comunitate pot oferi un mediu sigur, fără a traumatiza copilul prin separarea completă de părinți. Această abordare ar reduce atât traumele psihologice, cât și costurile administrative și judiciare ale statului.
În al treilea rând, ue și statele membre trebuie să dezvolte directive clare pentru protecția familiei, nu doar a copilului. Este nevoie de mecanisme legale de control pentru părinți, evaluări periodice și posibilitatea de a contesta rapid deciziile de custodie. Experiența din Germania, Norvegia sau Danemarca arată că, fără un control real, autoritățile pot interpreta legea după propria conveniență, ignorând drepturile fundamentale ale părinților și traumele copiilor.
Această problemă are și o dimensiune socială și culturală: separarea excesivă a copilului de familie subminează rolul comunității și al familiei extinse în creșterea și protecția copilului. Copiii au nevoie nu doar de protecție formală, ci și de stabilitate afectivă, de legături cu părinții, frații, bunicii și alte rude apropiate. Custodia administrativă, atunci când devine regula și nu excepția, distruge aceste relații fundamentale.
Europa trebuie să conștientizeze că protecția copilului nu poate fi separată de protecția familiei și a comunității. Custodia preventivă, folosită fără responsabilitate și fără acces real la apărare, poate transforma sistemul de protecție într-un mecanism de control opresiv. În lipsa unei reforme reale, drepturile fundamentale garantate de Constituții și Convenția Europeană a Drepturilor Omului rămân doar pe hârtie, iar copiii și părinții continuă să fie victimele unui sistem disproporționat și rigid.
Apelul este clar: Comisia Europeană și parlamentul european trebuie să inițieze urgent o reformă legală care să garanteze:
- Acces garantat la avocat competent și expertiză independentă, plătit integral de stat, pentru toate cazurile de luare în custodie.
- Evaluarea proporționalității și revizuirea rapidă a custodiilor, cu proceduri care minimizează trauma copilului.
- Implicarea familiei extinse și a comunității ca soluție primară înainte de orice separare.
Doar prin aceste măsuri Europa poate transforma sistemul de protecție a copilului dintr-un mecanism birocratic, rigid și disproporționat, într-un instrument real de protecție a copilului și a familiei. Europa trebuie să garanteze dreptul fundamental al copilului de a crește într-o familie protejată, nu doar într-o custodie administrativă.
Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului
Până când aceste reforme nu vor fi implementate, părinții rămân vulnerabili, copiii suferă traume reale, iar familiile extinse – o resursă vitală pentru siguranța și bunăstarea copiilor – sunt ignorate. Este timpul ca Europa să pună familia în centrul protecției copilului, nu procedurile administrative sau interesele instituțiilor.
