Cine dă România în concesiune pentru 49 de ani?

Modificarea Legii 268/2001 ridică întrebări grave despre viitorul terenurilor statului, controlul resurselor naționale și accesul companiilor străine la patrimoniul economic al României.

Sub pretextul energiei verzi, al PNRR și al accelerării investițiilor, Parlamentul României discută o modificare legislativă care poate schimba profund modul în care terenurile statului sunt puse la dispoziția investitorilor.

Proiectul de modificare a Legii nr. 268/2001 dosarul: B309/2026 îi are printre inițiatori pe senatorul UDMR Tánczos Barna și pe deputatul PSD Florin-Ionuț Barbu. Potrivit informațiilor comunicate, proiectul este programat pentru dezbatere în Senat în data de.

Există temeri că modificarea ar putea favoriza dezvoltarea accelerată a unor proiecte fotovoltaice de foarte mare dimensiune pe terenuri administrate de ADS, prin concesiuni pe termen lung și proceduri simplificate.

Criticii susțin că există riscul ca persoane sau grupuri care dețin deja acces la terenuri concesionate de la ADS să poată beneficia de:

• concesiuni pe suprafețe foarte mari;
• terenuri aflate în apropierea infrastructurii energetice și capacităților de racordare;
• subvenții sau finanțări europene;
• proceduri accelerate de autorizare;
• profituri importante din producția energetică.

Aceste afirmații reprezintă preocupări exprimate în spațiul public și întrebări legitime despre modul în care vor fi atribuite concesiunile și cine va beneficia economic, nu concluzii demonstrate privind existența unor avantaje acordate unor persoane anume.

1. Concesiuni de până la 49 de ani

Una dintre cele mai sensibile modificări este durata concesiunii. Proiectul permite contracte inițiale de până la 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la un total de 49 de ani.

Juridic, terenul rămâne al statului. Dar economic, controlul asupra folosirii terenului poate fi cedat aproape o jumătate de secol.

2. Companiile străine pot participa

Proiectul permite participarea persoanelor fizice și juridice române sau străine. Aparent, este o regulă de piață liberă. În realitate, competiția dintre firme românești și grupuri internaționale cu miliarde în spate nu este niciodată egală.

O firmă românească poate avea intenție, dar nu și capital. O corporație străină poate veni cu finanțare, avocați, consultanți și putere financiară mult mai mare.

3. Aprobări în maximum 6 luni

Proiectul introduce proceduri accelerate pentru autorizarea proiectelor de energie regenerabilă. Avizele, acordurile și autorizațiile ar trebui soluționate rapid, în termen de aproximativ șase luni.

În teorie, aceasta reduce birocrația. În practică, poate reduce și timpul de control real al statului.

4. Aprobare tacită: tăcerea autorității devine acord

Una dintre cele mai controversate prevederi este aprobarea tacită. Dacă autoritatea nu răspunde în termen, lipsa răspunsului poate fi considerată aprobare.

Aceasta este o schimbare extrem de importantă. În loc ca statul să spună clar „da” sau „nu”, tăcerea instituției poate permite proiectului să meargă mai departe.

5. Evaluări de mediu simplificate

Proiectul permite proceduri de examinare simplificate pentru anumite proiecte din zonele de accelerare. Oficial, ideea este că terenurile degradate sau neproductive nu ar ridica aceleași probleme ca terenurile valoroase agricol.

Dar întrebarea rămâne: cine stabilește cu adevărat că impactul este redus?

6. Terenuri „degradate” sau „neproductive”

Legea vizează terenuri agricole de clasa IV și V, terenuri degradate sau neproductive. La prima vedere, pare logic: dacă terenul nu poate fi folosit agricol, să fie folosit pentru energie.

Problema este definiția. În România, multe noțiuni administrative pot fi interpretate larg.

7. Registrul național unic al terenurilor statului

Proiectul prevede crearea unui registru național unic al terenurilor aflate în proprietatea statului. Aceasta poate aduce transparență, dar poate deveni și un instrument de centralizare rapidă a deciziilor.

8. Energie produsă în România, profit scos din România?

Susținătorii proiectului vor spune că România va produce mai multă energie regenerabilă. Dar întrebarea fundamentală este alta:

Dacă terenul este românesc, soarele este românesc, infrastructura este construită pe teritoriul României, dar profitul pleacă în afara țării, atunci cetățeanul român trebuie să întrebe: unde este câștigul național real?

9. Nu energia verde este problema, ci lipsa garanțiilor naționale

România are nevoie de energie. România are nevoie de investiții. România are nevoie de independență energetică. Dar independența energetică nu se obține prin dependență economică față de corporații străine.

O lege responsabilă ar trebui să prevadă clar:

• prioritate pentru firme românești sau consorții cu capital românesc;
• redevențe corecte și transparente;
• obligații de reinvestire în România;
• angajarea forței de muncă locale;
• interdicții clare privind transferul speculativ al proiectelor;
• control public real asupra concesiunilor;
• posibilitatea statului de a rezilia rapid contractele în caz de abuz.

Concluzie

Modificarea Legii 268/2001 nu trebuie analizată doar ca o reformă tehnică pentru energie regenerabilă. Ea trebuie privită ca o decizie strategică despre terenurile statului, resursele României și controlul economic pe termen lung.

Întrebarea nu este dacă România vrea energie verde. Întrebarea este dacă România mai vrea să controleze ceea ce îi aparține.

Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului

Alătură-te!

Cuvinte cheie: Legea 268/2001, Tánczos Barna, Florin Ionuț Barbu, terenuri stat România, concesiuni 49 ani, ADS România, energie regenerabilă, PNRR, REPowerEU, suveranitate economică, companii străine, terenuri agricole, Vocea Poporului