BUCUREȘTI – România se confruntă de ani de zile cu problema drogurilor, cu traficul, dependența și accesul tinerilor la substanțe periculoase. Acum, trei parlamentari propun o schimbare radicală de paradigmă: pentru o serie de operațiuni cu droguri destinate consumului propriu, inclusiv în cazul drogurilor de mare risc, dosarul penal ar urma să fie înlocuit cu răspunderea contravențională.
Propunerea legislativă B544/2026 a fost înregistrată la Senatul României pe 5 octombrie 2026 și îi are ca inițiatori pe senatorii Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL), Cristian Ghinea (USR) și Victoria Stoiciu, senator neafiliat. În momentul redactării acestui articol, proiectul se află doar la începutul procedurii parlamentare. Senat Rumänien
Inițiatorii susțin că nu propun legalizarea drogurilor, ci dezincriminarea unor fapte săvârșite pentru consum propriu. Această diferență juridică trebuie spusă corect.
Dar diferența terminologică nu trebuie să împiedice societatea să discute despre amploarea concretă a modificării.
Nu vorbim numai despre „un joint în buzunar”
Aceasta este una dintre problemele majore ale proiectului.
Dezbaterea publică poate lăsa impresia că este vorba exclusiv despre tânărul prins cu o cantitate infimă de cannabis asupra sa.
Textul descris public merge însă considerabil mai departe.
Pentru consum propriu, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea și deținerea drogurilor de risc ar urma să constituie contravenție, sancționată cu amendă între 1.000 și 1.500 de lei.
Pentru aceleași operațiuni privind drogurile de mare risc, amenda propusă este între 1.500 și 3.000 de lei.
Aceasta este adevărata dimensiune a proiectului care trebuie discutată public.
Nu doar cannabis.
Nu doar posesie.
Nu doar cantități infime.
Ci inclusiv droguri de mare risc, dacă operațiunea este încadrată ca fiind destinată consumului propriu.
Erich Mocanu: România schimbă pedeapsa sau recunoaște că statul a pierdut lupta?
Aici începe critica.
Inițiatorii spun că actuala politică a eșuat și că statul consumă prea multe resurse urmărind consumatorii în loc să urmărească marii traficanți.
Este o problemă care merită discutată.
Dar de aici nu rezultă automat că soluția corectă este eliminarea răspunderii penale pentru o categorie atât de largă de conduite.
Dacă statul român nu a reușit să combată eficient drogurile, răspunsul trebuie să fie neapărat scoaterea unor fapte din sfera penalului?
Aceasta este întrebarea pe care Parlamentul trebuie să o discute deschis.
Un stat poate, simultan, să trateze dependentul și să combată drogurile.
Cele două politici nu se exclud.
Un dependent are nevoie de tratament, consiliere, reintegrare și sprijin medical. Dar faptul că dependența este o problemă medicală nu obligă automat statul să considere că orice cultivare, fabricare, preparare, cumpărare sau introducere în țară pentru consum propriu trebuie mutată din dreptul penal în dreptul contravențional.
De la heroină și alte droguri de mare risc la o amendă contravențională
Acesta este punctul asupra căruia Parlamentul ar trebui să ofere explicații foarte clare.
Proiectul nu instituie dezincriminarea numai pentru cannabis, ci utilizează categoriile legale de droguri de risc și droguri de mare risc.
În consecință, dezbaterea este fundamental diferită de cea purtată în alte state exclusiv în jurul cannabisului.
Inițiatorii propun pentru operațiunile enumerate privind drogurile de mare risc, atunci când acestea sunt destinate consumului propriu, o amendă între 1.500 și 3.000 de lei.
Iar aici apare o problemă legitimă de politică penală:
Este aceasta o sancțiune suficient de disuasivă pentru substanțe pe care însuși statul le clasifică drept droguri de mare risc?
Susținătorii proiectului răspund că pedepsirea penală nu rezolvă dependența și că resursele trebuie mutate către tratament și combaterea traficului.
Criticii pot răspunde însă că o sancțiune contravențională redusă riscă să diminueze tocmai caracterul descurajator al normei.
Ambele argumente trebuie confruntate cu date, nu rezolvate prin sloganuri.
Fără prag cantitativ: una dintre cele mai sensibile probleme
Mai există o chestiune care necesită explicații serioase.
Potrivit textului proiectului descris public, nu este stabilit un prag cantitativ fix care să delimiteze automat consumul propriu de trafic.
Delimitarea ar urma să rezulte din probe: cantitate, modul de ambalare, conversații, bani, cântare, acte de vânzare și celelalte circumstanțe ale cauzei.
Aceasta poate genera o problemă practică majoră.
Dacă legea face diferența enormă dintre o contravenție și o infracțiune gravă de trafic, cetățeanul trebuie să poată înțelege cât mai previzibil unde se află această frontieră.
Nu este suficient să spui:
„Dacă este pentru tine, este contravenție; dacă este pentru altcineva, este trafic.”
În practică, intenția nu este scrisă pe pachet.
Ea trebuie probată.
Prin urmare, Parlamentul trebuie să analizeze foarte atent dacă textul oferă suficientă claritate, precizie și previzibilitate pentru aplicarea uniformă a legii.
Și trecerea frontierei ar fi tratată diferit
Proiectul intervine și asupra regimului vamal.
Potrivit formei prezentate public, introducerea sau scoaterea drogurilor din România, atunci când acestea sunt destinate consumului propriu, ar putea ieși din regimul penal aplicabil traficului internațional și intra într-un regim contravențional.
Aici critica devine și mai serioasă.
Există o diferență conceptuală evidentă între omul găsit acasă cu o cantitate de drog pentru consum propriu și persoana care trece frontiera României cu droguri.
Parlamentul trebuie să explice de ce statul ar trebui să renunțe la instrumentul penal și în această a doua situație.
„Dezincriminarea nu este legalizare” – juridic, corect. Dar discuția nu se termină aici
Inițiatorii au dreptate asupra unei distincții juridice importante:
dezincriminarea nu este identică cu legalizarea.
Dacă o faptă rămâne interzisă și este sancționată contravențional, nu putem spune riguros juridic că fapta a devenit „legală”.
Dar cetățeanul are dreptul să întrebe și care este efectul practic al schimbării sancțiunii.
Când o faptă trece de la posibilitatea unui dosar penal și a unei condamnări la o amendă administrativă, statul schimbă substanțial intensitatea răspunsului său juridic.
Iar atunci când vorbim despre droguri de mare risc, societatea are dreptul să ceară dovezi solide că această schimbare va produce mai multe beneficii decât riscuri.
Este proiectul neconstituțional?
Aici trebuie să fim foarte exacți.
Nu putem declara proiectul neconstituțional doar pentru că dezincriminează aceste fapte.
Stabilirea politicii penale aparține, în limitele Constituției, legiuitorului. Parlamentul poate modifica tratamentul juridic al unor conduite și poate decide că anumite fapte nu mai constituie infracțiuni.
Prin urmare, critica juridică serioasă trebuie îndreptată către prevederile concrete: claritatea normei, previzibilitatea delimitării dintre consum propriu și trafic, proporționalitatea soluțiilor și compatibilitatea fiecărei modificări cu celelalte obligații juridice ale statului.
Mai ales absența unui prag cantitativ merită o examinare atentă din perspectiva previzibilității aplicării.
A spune acum că proiectul este categoric „ilegal” sau „neconstituțional” ar fi prematur.
A spune că ridică probleme juridice serioase care trebuie analizate înainte de adoptare este justificat.
Germania ar trebui să fie cel puțin un avertisment pentru România
Germania a mers în 2024 pe o reformă mult mai amplă privind cannabisul, dar experiența germană nu permite concluzia simplistă că schimbarea regimului juridic rezolvă automat piața neagră, protecția tinerilor sau toate problemele asociate consumului.
Și există o diferență enormă:
proiectul românesc discutat acum nu se limitează la cannabis.
El cuprinde și droguri clasificate drept droguri de mare risc.
Prin urmare, România nu ar trebui să transforme o problemă pe care statul nu a fost capabil să o rezolve într-un argument automat pentru reducerea răspunsului penal.
Erich Mocanu: când statul nu poate rezolva problema, schimbă definiția problemei?
Aceasta este întrebarea incomodă pe care Erich Mocanu o pune inițiatorilor.
România nu a reușit să oprească drogurile.
Nu a reușit să elimine traficul din apropierea tinerilor.
Nu dispune peste tot de infrastructura medicală și terapeutică necesară dependenților.
Nu a reușit să transforme prevenția într-o politică suficient de eficientă.
Dar dacă toate acestea sunt adevărate, atunci poate că prima reformă ar trebui să fie construirea sistemului care lipsește.
Centre de tratament.
Psihologi și psihiatri specializați în adicții.
Prevenție reală în școli.
Combaterea rețelelor de distribuție.
Investigații financiare împotriva traficanților.
Protecția și recuperarea minorilor.
Cooperare internațională împotriva importatorilor.
Și abia apoi o discuție matură despre cât de mult trebuie redusă componenta penală pentru consumator.
Pentru că există un risc politic pe care Parlamentul nu trebuie să-l ignore:
incapacitatea statului de a aplica eficient o lege nu reprezintă, prin ea însăși, demonstrația că soluția este eliminarea caracterului penal al faptelor respective.
Poate demonstra la fel de bine că instituțiile statului trebuie reformate.
Nu trebuie să alegem între pușcărie și abandon
Există și o falsă dilemă care trebuie evitată.
A fi împotriva dezincriminării propuse nu înseamnă că fiecare dependent trebuie trimis la închisoare.
Statul poate păstra interdicția penală și, în același timp, poate crea mecanisme prin care consumatorul dependent să fie orientat către tratament, recuperare și reintegrare.
Poate diferenția între traficant, consumator ocazional, dependent și minor.
Poate folosi renunțarea la urmărire, soluții terapeutice și individualizarea sancțiunilor acolo unde cadrul constituțional și procesual o permite.
Politica publică nu trebuie redusă la două extreme:
ori închisoare, ori aproape nimic.
Parlamentul trebuie să răspundă înainte de a vota
Înainte ca B544/2026 să avanseze, dezbaterea publică ar trebui să lămurească cel puțin următoarele întrebări:
- De ce dezincriminarea propusă cuprinde și drogurile de mare risc?
- De ce sunt incluse cultivarea, producerea, fabricarea și prepararea, nu numai simpla posesie?
- De ce nu există un prag cantitativ clar?
- Cum va fi împiedicat traficantul să pretindă că substanțele erau destinate consumului propriu?
- De ce ar trebui tratată contravențional și introducerea în țară a drogurilor pentru consum propriu?
- Ce infrastructură medicală există pentru consumatorii care ar trebui orientați către tratament?
- Care sunt studiile de impact privind minorii, recidiva, piața neagră și traficul?
- Cum va demonstra statul, după câțiva ani, dacă reforma a redus sau a agravat problema?
Acestea nu sunt întrebări „împotriva consumatorilor”.
Sunt întrebări despre responsabilitatea statului față de societate.
Erich Mocanu: ajutați dependentul, loviți traficantul, dar nu banalizați drogurile
Un om dependent nu trebuie abandonat și nici redus la eticheta de infractor. Are nevoie de tratament și de șansa de a reveni la o viață normală.
Dar compasiunea pentru dependent și fermitatea față de droguri nu sunt incompatibile.
România poate investi mult mai mult în tratament fără să transmită mesajul că producerea, cultivarea sau introducerea unor droguri de mare risc pentru consum propriu reprezintă o faptă comparabilă cu o contravenție obișnuită.
Iar dacă actuala politică antidrog a eșuat, Parlamentul are obligația să demonstreze că noua politică va funcționa mai bine.
Nu este suficient să afirmi că o lege nu funcționează și apoi să reduci sancțiunea.
Pentru o reformă de asemenea amploare trebuie prezentate dovezi, infrastructură medicală, mecanisme de control și garanții că România nu va înlocui un sistem ineficient cu unul și mai greu de controlat.
B544/2026 este deocamdată doar o propunere. Tocmai de aceea acum este momentul pentru dezbatere publică, înainte ca efectele ei să devină lege.
