BUCUREȘTI – O dispută uriașă între două puteri ale statului, având în centru aproape 4,8 miliarde de lei reprezentând restanțe salariale revendicate în sistemul judiciar, a primit miercuri, 7 octombrie 2026, un răspuns important de la Curtea Constituțională. CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată de premierul interimar ilie bolojan și a stabilit că nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție. tvrinfo.ro
Decizia nu înseamnă însă, așa cum s-ar putea înțelege din unele titluri, că CCR a transferat astăzi aproape un miliard de euro magistraților.
Curtea Constituțională a tranșat conflictul constituțional reclamat de Guvern. Litigiul concret privind plata banilor se află în continuare în fața Înaltei Curți, după ce Guvernul și Ministerul Finanțelor au atacat hotărârea primei instanțe.
Iar aici apare una dintre cele mai sensibile întrebări ale întregului scandal:
Poate o instanță să oblige Executivul nu numai să recunoască o datorie stabilită prin titluri executorii, ci și să găsească efectiv miliardele necesare în buget?
Guvernul: Justiția nu poate decide cum se împart banii publici
Acesta a fost, în esență, argumentul Executivului.
Ilie Bolojan a sesizat CCR susținând că instanța ar fi intrat într-un domeniu rezervat puterii executive și legislative: administrarea finanțelor publice.
Guvernul nu a contestat pur și simplu existența unor hotărâri judecătorești, ci a ridicat o problemă constituțională mult mai profundă: cine are competența să stabilească alocarea banilor din bugetul statului?
Bolojan argumenta că elaborarea bugetului, rectificarea acestuia și utilizarea fondurilor publice aparțin Executivului și Legislativului și că puterea judecătorească nu poate decide în locul acestora cum trebuie distribuite resursele unui buget limitat.
Premierul vorbea despre aproximativ 4,8 miliarde de lei reprezentând restanțe salariale câștigate în instanță.
CCR nu a acceptat însă existența conflictului constituțional reclamat de Guvern.
De unde provin aproape 5 miliarde de lei?
Conflictul nu a apărut peste noapte.
Înalta Curte a acționat Guvernul și Ministerul Finanțelor în judecată după amânarea plății unor drepturi salariale restante, rezultate inclusiv din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Pe 5 mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea Înaltei Curți și a obligat Guvernul și Ministerul Finanțelor să asigure plata drepturilor salariale restante, inclusiv prin rectificare bugetară.
Și aici cifrele devin spectaculoase.
Nu discutăm despre câteva milioane.
Discutăm despre aproximativ:
4.800.000.000 de lei.
Adică aproape un miliard de euro.
1% penalitate pe zi: aproximativ 48 de milioane de lei
Și mai controversată este componenta penalităților.
Prima instanță a stabilit executarea în termen de zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
La suma de 4,8 miliarde de lei, aceasta ar însemna aproximativ:
48 de milioane de lei pe zi.
Bolojan a atras atenția asupra dimensiunii uriașe a unei asemenea penalități, echivalentă cu aproximativ 9 milioane de euro pe zi.
Mai mult, prima instanță a prevăzut și o amendă raportată la salariul minim brut pentru fiecare zi de întârziere.
Întrebarea pe care românii au dreptul să o pună: cine plătește?
În spatele limbajului juridic complicat există un adevăr foarte simplu:
acești bani provin din bugetul public.
Nu există un sac separat cu bani ai „Guvernului”.
Guvernul administrează bani publici.
Aproape cinci miliarde de lei destinate achitării unor restanțe înseamnă aproape cinci miliarde care trebuie identificate în arhitectura bugetară a statului.
De aceea dezbaterea nu poate fi redusă la sloganul:
„Magistrații au câștigat, Guvernul trebuie să plătească și discuția s-a terminat.”
Dacă există titluri executorii valabile, statul are obligația să le respecte. Statul de drept nu poate funcționa după principiul potrivit căruia Guvernul execută numai hotărârile judecătorești care îi convin.
Dar există simultan o altă întrebare legitimă:
până unde poate merge puterea judecătorească atunci când executarea propriilor drepturi salariale produce consecințe de miliarde asupra bugetului administrat de o altă putere a statului?
Aceasta este adevărata miză constituțională și democratică.
O situație delicată: Justiția judecă un litigiu care privește chiar Justiția
Există și o dimensiune care nu trebuie ascunsă publicului.
Înalta Curte este parte în conflictul financiar cu Guvernul, iar recursul împotriva hotărârii Curții de Apel este soluționat chiar la Înalta Curte.
Aceasta nu înseamnă automat că judecătorii care soluționează cauza sunt lipsiți de imparțialitate și nici nu constituie, în sine, dovada vreunei ilegalități.
Dar este o situație instituțională suficient de sensibilă încât transparența trebuie să fie maximă.
Cei trei judecători care soluționează cauza au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii apărarea independenței lor profesionale, iar Secția pentru judecători a CSM a admis cererea.
Într-o democrație sănătoasă trebuie protejate simultan două principii:
judecătorii nu trebuie intimidați de Guvern, dar nici cetățenilor nu trebuie să li se ceară să renunțe la dreptul de a pune întrebări despre miliardele plătite din bugetul public.
VoceaPoporului.eu: independența Justiției nu înseamnă independență față de întrebările societății
Aici trebuie făcută o distincție fundamentală.
Independența Justiției este indispensabilă.
Judecătorul trebuie să poată pronunța o hotărâre fără să primească ordine de la premier, ministru, partid sau Parlament.
Dar independența nu trebuie confundată cu imposibilitatea criticii publice.
Atunci când discutăm despre aproape cinci miliarde de lei, societatea are dreptul să întrebe:
Cum s-a ajuns la această sumă?
Din ce perioade provin drepturile?
Câți beneficiari există?
Ce parte reprezintă drepturile principale și ce parte reprezintă dobânzi sau penalități?
Ce impact va exista asupra bugetului?
De unde vor fi luați banii?
Ce cheltuieli vor fi amânate pentru efectuarea plăților?
Și, mai ales, cum a permis statul român acumularea timp de ani de zile a unei asemenea datorii?
Aceste întrebări nu reprezintă un atac asupra independenței Justiției.
Reprezintă control democratic asupra utilizării banului public.
Dar există și cealaltă față a problemei: statul nu poate ignora propriile hotărâri judecătorești
Critica trebuie să rămână juridic corectă.
Dacă există hotărâri judecătorești definitive prin care anumite drepturi salariale au fost recunoscute, statul nu poate răspunde pur și simplu:
„Nu avem bani, deci nu plătim.”
Un asemenea principiu ar fi extrem de periculos și pentru cetățeanul obișnuit.
Dacă statul poate ignora timp de zece ani o hotărâre favorabilă unui magistrat pentru că nu și-a bugetat banii, același argument ar putea fi folosit împotriva unui pensionar, funcționar, antreprenor sau oricărui cetățean care câștigă definitiv un proces împotriva statului.
Tocmai aici conflictul devine mult mai complicat decât simpla confruntare „Guvern contra magistrați”.
Executarea hotărârilor judecătorești este ea însăși o componentă a statului de drept.
CCR a închis o ușă. Mâine urmează momentul decisiv
Decizia CCR din 7 octombrie nu închide litigiul financiar.
Înalta Curte este așteptată joi, 8 octombrie, să se pronunțe asupra recursului formulat de Guvern și Ministerul Finanțelor. Pronunțarea a fost amânată deja de șase ori.
Prin urmare, formularea corectă astăzi este:
CCR a respins tentativa Guvernului de a obține constatarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte.
Nu:
„CCR a decis definitiv plata unui miliard de euro magistraților.”
Această diferență este esențială.
Aproape un miliard de euro. Iar cetățeanul trebuie să primească explicații
Indiferent de soluția definitivă care va fi pronunțată, cazul scoate la lumină o problemă mult mai mare decât salariile magistraților.
România are nevoie de reguli prin care asemenea datorii să nu mai poată fi acumulate ani întregi și apoi transformate într-o bombă bugetară de miliarde.
Dacă banii sunt legal datorați, trebuie explicat public de ce statul nu i-a plătit la timp.
Dacă modul în care au fost calculate anumite drepturi este contestat, acest lucru trebuie tranșat transparent prin mecanismele judiciare prevăzute de lege.
Iar dacă plata unei categorii profesionale produce un impact de aproape cinci miliarde de lei asupra bugetului, românii au dreptul să știe până la ultimul leu ce plătesc și de ce plătesc.
Justiția independentă este o condiție a democrației.
Dar la fel sunt transparența, separația puterilor și răspunderea pentru banul public.
Iar un miliard de euro reprezintă o sumă mult prea mare pentru ca dezbaterea să fie închisă cu expresia: „așa a decis sistemul”.
