Un recent verdict al Tribunalului Regional din Karlsruhe (Landgericht Karlsruhe), dat la 24 septembrie 2025 (Az. 2 O 64/23), atrage atenţia asupra unei probleme tot mai actuale: cât răspund părinţii pentru achiziţiile digitale ale copiilor lor minorii. În speţă, un băieţel de 7-8 ani a realizat peste 1.200 de achiziţii în aplicaţii mobile, pe contul tatălui său, în decursul aproximativ a 20 luni, pentru o sumă totală de circa 33.748 €. Tatăl a cerut răspunderea platformei, însă instanţa a decis contrariul: el – ca titular al contului, cu card de plată ataşat, fără protecţii de tip cont pentru copil – trebuie să suporte dauna.
Cazul concret
Băiatul avea acces la un dispozitiv/tabletă asociat contului tatălui, pe care era înregistrată o carte de credit. Între 2 februarie 2021 şi 21 septembrie 2022, el a efectuat 1.210 tranzacţii în aplicaţii („in-App-Käufe”) cu preţuri individuale între 0,99 € şi 109,99 €, totalizând ~33.748 €. Tatăl a invocat că nu ştia şi cerea restituirea banilor de la operatorul aplicaţiilor. Instanţa a respins cererea, motivând că tatăl, prin modul de gestionare a contului (card ataşat, lipsă de control, acces liber al copilului), a creat un rechtsschein (aparentă autorizare) şi deci răspunderea i-a revenit.
Ce înseamnă juridic pentru părinţi?
- Principiul aplicat: § 165 BGB (Germania) – şi alte reguli privind dreptul digital, justifică răspunderea chiar a minorilor sau a părinţilor dacă există uz sistematic al contului. Vezi articolul juridic care explică arbitrajul.
- Instanţa a reţinut noţiunea de „Anscheinsvollmacht” – adică copilul acţionează de facto ca titular al contului, iar titularul original a permis situaţia prin lipsa protecţiilor.
- Decizia marchează un semnal clar: nu este suficient să interzici verbal copilului să facă achiziţii. Dacă oferi acces la conturi cu card ataşat, fără limită sau monitorizare, rişti răspunderea.
Întrebări practice pentru părinţi şi consumatori români
- Părintele trebuie să plătească întotdeauna? Nu. Dacă copilul a acţionat în mod izolat, într-un cont separat sau neasociat cardului părintelui, răspunderea părinţilor poate fi exclusă. În speţă din Karlsruhe însă s-au înregistrat luni de tranzacţii, acces direct, fără protecţie.
- Se aplică aceleaşi reguli în România/EU? Da şi nu. În România legislaţia privind contractele cu minori şi răspunderea părinţilor există (ex: Codul Civil). Dar fiecare stat membru UE poate avea particularităţi. Decizia germană are însă valoare exemplară pentru România.
- Ce pot face părinţii pentru a se proteja?
- Setaţi conturi copil distincte, cu buget limitat;
- Nu lăsaţi cardul principal utilizabil de copil;
- Activaţi restricţii pentru „in-App-cumpărături”;
- Monitorizaţi regulat extrasele de cont şi facturile;
- Educaţi copilul despre faptul că accesul la bani implică responsabilitate.
- Platformele şi aplicaţiile – răspund ele? În speţă, cererea tatălui împotriva platformei a fost respinsă. Instanţa a considerat că platforma nu avea indicii clare că tranzacţiile erau făcute de minorul sub 18 ani/neautorizate. Deci răspunderea pentru control şi organizare revine titularului contului.
Critică şi semnal pentru România
În era digitală, copiii accesează aplicaţii, jocuri şi servicii online cu rapiditate. Părinţii români trebuie să ştie că „a lăsa tabletă deschisă” nu mai este doar o banalitate – poate genera consecinţe financiare grave. Decizia din Karlsruhe este un semnal clar: statul german spune „nu mai acceptăm lipsa de control”. România, deşi are un alt context, ar putea lua un model de avertizare.
Dincolo de aspectele legale, mai există o dimensiune morală: ce model transmitem copiilor? Că banii apar „din nimic”? Că un tap-click nu are consecinţe? Că „e gratis”? Realitatea este contrară – şi poate genera pentru părinţi un nou risc: factura digitală neretractabilă.
Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului
Concluzie
Decizia Landgerichts Karlsruhe este un apel dur: părinţii nu mai pot „sta în spate” și spera că totul va fi bine. Dacă oferi acces necontrolat copilului la conturi plătite, eşti răspunzător. În România, contextul poate părea diferit — dar tendinţa europeană e aceeaşi: digitalul nu e firav, e obligativ.
Părinţii trebuie să se adapteze, copii trebuie să fie educaţi – iar sistemele şi platformele trebuie să arate că nu sunt doar „gratuite”, ci au reguli – şi consecinţe.
