Dacă nici partidele nu apără Constituția, atunci cine o mai apără?
Constituția României nu este un pliant electoral. Nu este o recomandare. Nu este o sugestie. Este legea fundamentală a statului român.
În ultimele zile, scena politică a fost zguduită de o controversă constituțională care, dincolo de numele persoanelor implicate, ridică o întrebare mult mai importantă: mai este Constituția României tratată ca lege supremă sau a devenit doar un document invocat selectiv atunci când convine politic?
După retragerea candidatului desemnat inițial pentru funcția de prim-ministru, președintele României a procedat la nominalizarea unui nou candidat fără organizarea unei noi runde oficiale de consultări cu partidele parlamentare.
Imediat au apărut reacții din partea unor constituționaliști și chiar a unor foști judecători ai Curții Constituționale, care au susținut că o nouă desemnare ar fi trebuit precedată de noi consultări, în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Constituția României.
Nu discutăm aici dacă acești specialiști au dreptate sau nu.
Discutăm despre altceva.
Discutăm despre faptul că însăși existența unei asemenea controverse constituționale ar trebui să declanșeze imediat mecanismele de control constituțional prevăzute de lege.
Dar acest lucru nu se întâmplă.
Constituția nu poate fi interpretată după interesul zilei
Articolul 103 alineatul (1) din Constituția României prevede:
„Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” Articolul 103 alin. (1), Constituția României
Textul există.
Consultarea există.
Desemnarea există.
Controversa există.
Întrebarea este simplă:
Dacă există specialiști care susțin că procedura constituțională nu a fost respectată, de ce nu vedem partidele parlamentare solicitând intervenția Curții Constituționale?
De ce vedem declarații televizate, postări pe Facebook și conferințe de presă, dar nu vedem sesizări constituționale?
Statul de drept nu funcționează pe baza încrederii
Într-un stat de drept, nimeni nu ar trebui să fie obligat să creadă pe cuvânt un politician.
Nici pe președinte.
Nici pe premier.
Nici pe liderii opoziției.
Tocmai de aceea există instituții.
Tocmai de aceea există Curtea Constituțională.
Dacă există suspiciuni serioase privind respectarea Constituției, acestea trebuie clarificate instituțional, nu prin talk-show-uri și dispute pe rețelele sociale.
În orice alt domeniu al vieții publice, atunci când apare o neînțelegere juridică, există o procedură de verificare.
Un cetățean merge în instanță.
O companie contestă o decizie administrativă.
Un avocat formulează o acțiune.
Dar când vine vorba despre Constituție, unii par să considere că simpla exprimare a unei opinii este suficientă.
Nu este.
Ce mesaj primește cetățeanul?
Aici apare adevărata problemă.
Românul de rând privește această situație și observă următorul lucru:
Politicienii spun
Că ar exista o problemă constituțională.
Experții spun
Că ar exista o problemă constituțională.
Foști judecători spun
Că ar exista o problemă constituțională.
Dar nimeni nu merge la instituția care poate decide.
Ce concluzie poate trage cetățeanul?
Că respectarea Constituției depinde de interesul politic al momentului.
Că regulile sunt obligatorii doar pentru cei fără putere.
Că legea fundamentală este invocată doar atunci când produce avantaje electorale.
Acesta este un mesaj extrem de periculos pentru orice democrație.
Constituția trebuie apărată și atunci când este incomodă
Există oameni care spun:
„Nu contează, consultările au avut deja loc.”
Alții spun:
„Contează, pentru că fiecare nouă desemnare necesită o nouă procedură.”
Foarte bine.
Atunci să decidă instituția competentă.
Dar ceea ce nu poate fi acceptat într-un stat de drept este ca o controversă constituțională majoră să fie tratată ca o simplă dispută politică.
Constituția trebuie apărată mai ales atunci când este incomodă.
Mai ales atunci când încetinește procesele politice.
Mai ales atunci când obligă puterea să respecte proceduri pe care poate nu le consideră utile.
Pentru că exact acesta este rolul unei Constituții: să limiteze puterea.
Dacă astăzi ignorăm procedura, ce ignorăm mâine?
Istoria ne arată că degradarea statului de drept nu începe prin abolirea Constituției.
Începe prin relativizarea ei.
Prin ideea că anumite reguli nu mai sunt importante.
Prin ideea că anumite proceduri pot fi sărite.
Prin ideea că anumite obligații constituționale sunt doar formalități.
Astăzi poate fi vorba despre desemnarea unui prim-ministru.
Mâine poate fi vorba despre dreptul de proprietate.
Poimâine poate fi vorba despre libertatea de exprimare.
Principiul rămâne același.
Ori Constituția este respectată integral, ori devine un document interpretat după conveniențe.
Concluzia mea
Nu cer ca partidele parlamentare să aibă dreptate.
Nu cer ca președintele să fie condamnat public.
Nu cer ca cineva să fie declarat vinovat înainte de o analiză constituțională.
Cer doar un lucru simplu:
Dacă există suspiciuni serioase privind respectarea articolului 103 din Constituția României, atunci partidele care susțin această teză au obligația morală și politică să solicite verificarea constituționalității.
În caz contrar, toate declarațiile lor despre apărarea Constituției riscă să rămână simple sloganuri.
Iar o Constituție apărată doar prin discursuri nu mai este lege fundamentală.
Semnat: Erich Mocanu
