De ANI de zile îmi exprim public suspiciunea că ascensiunea politică a lui Dominic Fritz în România nu trebuie privită doar ca povestea unui cetățean german care a venit la Timișoara, a candidat și a câștigat alegerile locale.
Am spus și repet: în opinia mea, ascensiunea lui Dominic Fritz trebuie urmărită cu foarte mare atenție, inclusiv în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2029.
Am mers chiar mai departe și am afirmat în repetate rânduri că eu văd în această ascensiune un proiect politic mai amplu, conectat la cercurile politice europene pe care eu le definesc drept globaliste.
Este o opinie politică și o suspiciune pe care mi-o asum. Nu susțin că există în acest moment o probă publică potrivit căreia Angela Merkel sau guvernul german l-ar fi „trimis” oficial pe Dominic Fritz în România ori că ar exista un document care stabilește candidatura sa la Președinția României în 2029.
Dar tocmai evenimentele ultimelor luni îmi dau motive să pun întrebări.
Ce a stabilit, concret, justiția în cazul Dominic Fritz?
Aici trebuie să separăm opiniile politice de faptele juridice.
În iulie 2024, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unui conflict de interese administrativ în cazul lui Dominic Fritz.
ANI a susținut că, după ce a devenit primar, Fritz a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal și l-a înaintat Consiliului Local, în condițiile în care documentația tehnică pentru beneficiarul PUZ fusese realizată de firma unui arhitect și consilier local USR care îl împrumutase anterior pe Fritz cu 25.000 de lei în campania electorală din 2020.
Important: ANI a constatat conflict de interese, nu incompatibilitate.
Dominic Fritz a atacat raportul ANI în justiție.
Pe 10 februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara i-a respins acțiunea și a confirmat raportul ANI.
Fritz a mers mai departe, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe 18 iunie 2026, ÎCCJ i-a respins definitiv recursul.
Așadar, indiferent dacă place sau nu cuiva rezultatul, nu mai vorbim doar despre opinia ANI. Avem o constatare care a trecut prin control judecătoresc și a rămas definitivă.
Curtea de Apel a arătat inclusiv că, atunci când primarul constată existența unui conflict de interese, acesta trebuie să se abțină de la semnarea documentelor aferente și putea delega altei persoane semnarea actului.
Apoi a venit CCR
Parlamentul a introdus în noua legislație privind integritatea o prevedere conform căreia persoanelor pentru care fusese constatată definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese și pentru care nu expirase perioada legală de trei ani urma să le înceteze funcția, demnitatea sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Prevederea îl afectează direct și pe Dominic Fritz.
USR, PNL și președintele Nicușor Dan au sesizat Curtea Constituțională.
Pe 17 august 2026, CCR a decis, cu majoritate, că prevederea privind încetarea mandatului este constituțională.
Mai mult, în motivarea publicată ulterior, CCR a explicat că nu consideră măsura o sancțiune retroactivă, ci încetarea unui mandat a cărui integritate a fost afectată, argumentând că efectele juridice ale conflictului de interese nu s-au epuizat.
Se poate critica această interpretare? Evident.
Se poate considera că opinia separată este mai convingătoare? Evident.
Se pot utiliza toate căile juridice disponibile? Bineînțeles.
Dar aici apare întrebarea mea:
Când justiția vă convine, este independentă. Când nu vă convine, nu mai este?
Eu, Erich Mocanu, am criticat în repetate rânduri funcționarea sistemului judiciar românesc.
Am spus că România are nevoie de o justiție în care judecătorul să nu fie controlat politic, să nu primească telefoane și să nu fie dependent de interesele partidelor.
De foarte multe ori, răspunsul sistemului politic a fost același:
„Justiția este independentă. Hotărârile instanțelor trebuie respectate.”
Perfect.
Atunci să aplicăm această regulă tuturor.
Inclusiv lui Dominic Fritz.
Nu putem avea un stat de drept în care independența justiției există numai atunci când instanța pronunță soluția care ne convine.
Poftim?! Acum CCR nu mai este bună?
După hotărârea CCR, Dominic Fritz a acuzat un „brutal abuz de putere” și a susținut că este vorba despre o sancțiune retroactivă.
Este dreptul său să critice hotărârea.
Dar apare o contradicție politică pe care eu refuz să o ignor.
Ani întregi ni s-a spus:
Hotărârile instanțelor se respectă.
Acum avem ANI.
Avem Curtea de Apel Timișoara.
Avem o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Avem o hotărâre a Curții Constituționale.
Și, pentru că rezultatul îl afectează pe liderul USR, problema ajunge imediat la Bruxelles.
770 de milioane de euro pentru România puse în discuție
La 24 august 2026, liderul PPE, Manfred Weber, și lidera Renew Europe, Valérie Hayer, au adresat o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Aceștia au cerut Comisiei să analizeze problema în contextul plății a aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR destinate României, susținând că modificarea legislației privind integritatea ridică probleme privind statul de drept și că Dominic Fritz ar fi vizat individual.
Comisia Europeană a confirmat primirea scrisorii și a anunțat că Legea integrității va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României.
Și atunci întreb:
De când o hotărâre definitivă a justiției române și o decizie a Curții Constituționale se tranșează politic la Bruxelles?
Dacă există o încălcare a dreptului european, există instituții și mecanisme juridice europene.
Există CJUE.
Există, în condițiile prevăzute de Convenție, CEDO.
Există proceduri.
De ce trebuie însă pusă în discuție finanțarea României?
Cei 770 de milioane de euro nu sunt banii lui Dominic Fritz.
Nu sunt banii PSD.
Nu sunt banii USR.
Sunt bani destinați României.
Atunci hai să închidem judecătoriile!
Dacă noua regulă europeană este că, atunci când unui politician important nu îi convine o hotărâre, mergem direct la Comisia Europeană și discutăm finanțarea țării sale, atunci propun ironic următoarea reformă:
Închidem judecătoriile.
Închidem tribunalele.
Închidem curțile de apel.
Închidem Înalta Curte.
Economisim milioane de euro din buget și dăm banii pensionarilor, elevilor, persoanelor cu dizabilități și familiilor care au nevoie de ajutor.
Iar toate procesele le trimitem direct la Bruxelles!
Sună absurd?
Exact.
Pentru că este absurd.
Dar condamnații obișnuiți ce fac?
Mai am o întrebare.
Ce îi spunem cetățeanului român condamnat definitiv?
„Respectă hotărârea judecătorească!”
Ce îi spunem unei firme care pierde definitiv un proces fiscal?
„Respectă hotărârea!”
Ce îi spunem unui tată sau unei mame care pierde un proces?
„Există căi de atac. După epuizarea lor, hotărârea trebuie respectată.”
Dar dacă este vorba despre Dominic Fritz?
Dintr-odată, discutăm despre Bruxelles, fonduri europene, intervenții politice și statul de drept.
De ce o hotărâre definitivă este definitivă pentru cetățeanul simplu, dar devine o problemă politică europeană atunci când îl privește pe un lider important de partid?
Aceasta este întrebarea la care vreau un răspuns.
Unde ați fost până acum?
USR vorbește astăzi despre politizarea justiției, abuzuri și probleme grave ale statului de drept.
Bine.
Atunci mai am o întrebare:
Unde ați fost până acum?
Dacă sistemul este atât de grav afectat, de ce nu ați făcut reforma profundă atunci când ați avut acces la guvernare și la mecanismele puterii?
De ce problema devine explozivă exact atunci când sistemul pronunță o soluție împotriva liderului vostru?
Statul de drept nu poate funcționa după formula:
„Justiția este independentă când câștigăm noi și controlată politic atunci când pierdem noi.”
Ori acceptăm principiile pentru toată lumea, ori recunoaștem că folosim expresia „stat de drept” doar ca armă politică.
Experiența mea cu Parlamentul European: pentru copii am așteptat ani
Am și un motiv personal pentru care privesc critic viteza extraordinară cu care politicienii europeni reacționează atunci când este afectat unul dintre oamenii importanți ai sistemului politic.
În anul 2021 am depus la Parlamentul European o petiție privind ceea ce eu consider abuzuri comise în unele state membre, inclusiv Germania, în procedurile de preluare a copiilor în custodia statului.
Procedura respectivă a durat mai bine de doi ani.
Era vorba despre copii.
Despre părinți.
Despre familii.
Despre despărțirea copilului de mamă și de tată.
Instituțiile europene au avut nevoie de ani.
În cazul Dominic Fritz, însă, reacțiile politice europene au venit într-un ritm cu totul diferit.
Nu afirm că cele două proceduri juridice sunt identice. Nu sunt.
Dar contrastul politic merită observat.
Când un cetățean simplu cere ajutorul instituțiilor europene, poate aștepta ani.
Când este afectată cariera unui lider politic european bine conectat, telefoanele par să sune mult mai repede.
Și, exact acum, Angela Merkel apare la București
Iar în mijlocul acestei furtuni politice și juridice apare la București Angela Merkel.
Oficial, vizita fostului cancelar german are un cu totul alt scop. Dar eu, Erich Mocanu, refuz să mă prefac că nu văd contextul politic și succesiunea evenimentelor.
Dominic Fritz nu este un personaj apărut ieri în politica europeană. Înainte de ascensiunea sa politică din România, el a lucrat în administrația prezidențială germană, în perioada președintelui Horst Köhler, iar ulterior și-a construit cariera internațională înainte de a ajunge primar al Timișoarei și, mai apoi, președinte al USR.
De ani de zile spun public că, în opinia mea, ascensiunea lui Fritz în România nu este întâmplătoare și că trebuie urmărită inclusiv prin prisma rețelelor politice europene din care provine.
Iar acum tabloul devine și mai interesant.
ANI îl găsește pe Fritz în conflict de interese. Instanțele confirmă. ÎCCJ pronunță hotărârea definitivă. CCR strică socotelile politice. Lideri europeni sar imediat în apărarea situației sale și pun pe masă inclusiv sute de milioane de euro destinate României. Iar Angela Merkel apare la București și se întâlnește inclusiv cu Dominic Fritz.
Coincidență?
Poate.
Dar eu nu sunt obligat, ca jurnalist și activist, să accept automat explicația că toate acestea sunt simple coincidențe.
Și tocmai aici repet întrebarea pe care o pun de ani de zile:
Cine este, de fapt, Dominic Fritz și până unde trebuie să ajungă ascensiunea sa politică în România?
Eu mi-am exprimat deja public suspiciunea: consider că actuala funcție a lui Fritz nu reprezintă neapărat capătul drumului său politic și că adevărata miză ar putea fi mult mai mare — inclusiv Președinția României în 2029.
Nu prezint existența unui asemenea plan drept fapt demonstrat printr-un document secret pe care l-aș deține. Prezint însă public concluzia mea politică, rezultată din evoluția pe care o urmăresc de ani de zile.
Iar după ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, întrebarea devine cu atât mai legitimă:
Dacă Dominic Fritz este doar un politician român ca oricare altul, de ce atunci când justiția română îi pune în pericol cariera politică se produce atât de repede o asemenea mobilizare la nivel european?
Românii au dreptul să pună această întrebare.
Și au dreptul să primească răspunsuri.
Eu voi continua să pun întrebările incomode
Nu cer condamnarea politică a lui Dominic Fritz.
Nu cer ca o instanță să decidă într-un anumit fel.
Cer exact contrariul:
aceleași reguli pentru toți.
Dacă Dominic Fritz consideră că drepturile sale au fost încălcate, să utilizeze toate căile juridice pe care legea română și dreptul european i le pun la dispoziție.
Exact cum trebuie să facă orice alt cetățean.
Dar România nu poate fi amenințată politic sau financiar de fiecare dată când o instituție românească pronunță o soluție care nu convine unui anumit curent politic european.
Suveranitatea unui stat nu înseamnă ieșirea din Europa.
Înseamnă că instituțiile acelui stat, atunci când funcționează în limitele Constituției și ale tratatelor asumate, trebuie respectate.
Iar dacă o hotărâre este greșită, ea trebuie combătută prin drept, prin procedură și prin instanțele competente, nu prin presiune politică asupra unei întregi țări.
De aceea întreb public:
Dacă hotărârile judecătorești trebuie respectate de milioane de români, de ce regula ar trebui să fie diferită pentru Dominic Fritz?
Și mai ales:
Cine conduce România în final – cetățenii României prin instituțiile constituționale ale statului sau negocierile politice purtate la Bruxelles atunci când rezultatul justiției nu convine?
Eu, Erich Mocanu, voi continua să pun această întrebare indiferent cui îi place și cui nu.
Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului
Erich Mocanu
