Când legea devine opțională pentru marile puteri, dar obligatorie pentru cei fără putere
În martie 2023, Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crime de război pentru presupusa deportare ilegală a copiilor ucraineni în Rusia. Un gest cu impact global, dar și cu o uriașă contradicție juridică: nici Rusia, nici Ucraina nu sunt state membre ale CPI.
Cu toate acestea, instanța a decis să își exercite jurisdicția, invocând faptul că Ucraina a transmis „declarații de acceptare temporară” pentru anchetarea crimelor comise pe teritoriul său.
Paradoxul este evident: o țară care nu recunoaște competența Curții poate cere intervenția ei, dar alta – care la rândul ei nu recunoaște Curtea – poate fi condamnată în lipsă.
Dublul standard al „justiției internaționale”
Mandatul emis pe numele lui Putin a fost salutat cu entuziasm de capitalele occidentale, în special de Statele Unite. Dar există o ironie majoră: SUA nici măcar nu sunt membre ale Curții Penale Internaționale.
Mai mult, Washingtonul are o lege specială – numită ironic „The Hague Invasion Act” – care autorizează armata americană să intervină militar dacă vreun cetățean american ar fi arestat la cererea CPI.
Aceeași situație se regăsește și în cazul Chinei, Israelului, Indiei sau Rusiei, toate refuzând să recunoască jurisdicția Curții, considerând-o un instrument politic controlat de Occident.
Totuși, deciziile Curții sunt aplicate selectiv, doar împotriva celor care nu fac parte din „cercul de putere”.
Când puterea definește legea
Realitatea este simplă: puterile lumii nu răspund în fața legii, ci le dictează altora ce lege să urmeze.
CPI nu a emis niciun mandat de arestare pentru liderii occidentali implicați în războaiele din Irak, Siria, Libia sau Afganistan – conflicte care au provocat milioane de victime și distrugeri în masă.
Dar a fost promptă în a acuza lideri din Africa, Balcani sau din statele considerate „nealiniate”.
Aceasta nu mai este o problemă juridică, ci una de morală globală: o lume în care justiția internațională devine o armă politică, iar „independența” instituțiilor se oprește la granițele intereselor marilor puteri.
România: un studiu de caz despre neputința celor fără putere
Această ipocrizie internațională se reflectă și în plan intern.
Alegerile prezidențiale din 2024 din România au fost anulate de „statul paralel” – fără probe concrete de manipulare, fără dovezi publice și fără asumarea răspunderii.
Poporul român, care și-a exprimat votul, s-a trezit fără președintele ales, dar și fără dreptul constituțional de a fi reprezentat.
Așa cum Rusia este condamnată fără a fi parte a Curții, la fel și românii sunt pedepsiți fără să poată contesta arbitrarul celor care dețin puterea în propriul stat.
Diferența este doar de scară: la nivel internațional se numește „ordine mondială”, la nivel național se numește „stat de drept”. În ambele cazuri, legea este pentru unii o armă, iar pentru alții o cătușă.
Concluzie: Dreptatea, un lux al celor puternici
Cazul lui Vladimir Putin și exemplul României arată același adevăr dureros:
în lumea modernă, dreptatea nu mai este universală, ci condiționată de putere.
Cine are forța de a ignora legea, o face. Cine nu o are, trebuie să se supună.
Iar până când popoarele nu vor înțelege că adevărata justiție începe cu dreptul fiecăruia de a fi ascultat, Curțile, Parlamentele și „instituțiile independente” vor rămâne doar decoruri frumoase pentru o realitate profund nedreaptă.
