Marșul LGBT în ajunul Rusaliilor: provocare directă la valorile creștine și tradiția românească

Într-o perioadă încărcată spiritual pentru români, în ajunul Rusaliilor – una dintre cele mai mari sărbători creștine –, Primăria Capitalei, condusă de candidatul la prezidențiale Nicușor Dan, aprobă fără rețineri desfășurarea marșului LGBT în inima Bucureștiului. Evenimentul a fost organizat de Accept România, o asociație cunoscută pentru promovarea ideologiei LGBTQ+ în spațiul public.

Ce mesaj transmite această decizie românilor de pretutindeni, credincioșilor și celor care păstrează valorile familiei tradiționale, credinței și culturii strămoșești?

Pe de o parte, ni se cere „toleranță”, dar pe de altă parte se alege cu intenție o dată sfântă pentru a desfășura o paradă ce sfidează direct o mare parte din societatea românească. Nu este o întâmplare. Este o provocare.

În același timp, mulți dintre acești susținători progresiști – în special din diaspora care se identifică drept „LGBT-friendly” – au fost cei care, în timpul alegerilor prezidențiale din mai 2025, au arătat dispreț față de opinia diferită prin gesturi obscene și buletine de vot anulate voit, semnând mesaje vulgare chiar pe opțiunea de vot. Asta este „democrația” lor?

Mergi la vot?
Pe cine pui Votul ?
77 voturi · 143 răspunsuri

Românii de pretutindeni, cei care muncesc cinstit și își cresc copiii în credință, au ales altceva. Ei au votat pentru suveranitate, familie și pace, nu pentru haosul moral promovat sub falsa etichetă a „drepturilor”. Nu e de mirare că în diaspora autentică – nu cea globalistă și sorosistă – s-a votat masiv împotriva reprezentantului acestei ideologii, Nicușor Dan.

Când în Spania și Portugalia s-a întrerupt curentul, și lumea nu mai avea acces la conturi bancare, realitatea digitalizării forțate – atât de dorită de progresiști – s-a prăbușit. Niciun „card bancar” nu îți ține de foame dacă nu mai poți cumpăra o pâine. Dar asta nu contează pentru cei care preferă paradele colorate în locul realității cotidiene.

WhatsApp Logo

Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului

Alătură-te!

România nu are nevoie de globalism și degenerare morală. România are nevoie de credință, tradiție, respect și demnitate. Avem datoria să apărăm aceste valori, mai ales atunci când ele sunt călcate în picioare, chiar în ajunul sărbătorilor sfinte.

Vrei să fii la curent cu toate știrile de pe voceapoporului.eu? Apasă pe linkul grupului nostru de WhatsApp și intră acum pentru a nu rata nici o informație importantă! https://voceapoporului.eu/whatsapp/