România traversează o perioadă în care, deși dispune de resurse importante, de milioane de români care muncesc în țară și în diaspora, de apartenența la NATO și Uniunea Europeană și de o economie incomparabil mai deschisă decât înainte de 1989, sentimentul dominant al unei părți a populației rămâne acela că statul înaintează mai greu decât ar putea.
Aceasta este ideea centrală a amplului eseu publicat de senatorul Ninel Peia, intitulat „România la răscruce! În căutarea unui nou proiect național”. În peste 80 de pagini de reflecție politică și civică, senatorul susține că problema României nu este lipsa oamenilor competenți sau a resurselor, ci lipsa unui proiect comun care să supraviețuiască schimbărilor politice și confruntărilor electorale.
România nu duce lipsă de resurse
Autorul pornește de la o observație interesantă.
România nu se află într-un război, nu este devastată de o catastrofă naturală și nu încearcă să își reconstruiască instituțiile de la zero. Cu toate acestea, mulți români au sentimentul că țara avansează mai greu decât ar putea.
Potrivit senatorului, explicația nu trebuie căutată exclusiv în economie sau în administrație, ci într-o criză mai profundă: pierderea încrederii și transformarea conflictului politic permanent într-o stare normală a societății.
Pactul de la Snagov – un model uitat?
Un capitol important al analizei este dedicat Pactului de la Snagov, acordul politic din anii ’90 prin care principalele partide au convenit asupra obiectivului strategic al aderării României la NATO și Uniunea Europeană.
În opinia lui Ninel Peia, adevărata lecție a acelui moment nu este documentul în sine, ci faptul că adversarii politici au fost capabili să lase deoparte diferențele ideologice atunci când era vorba despre interesul strategic al statului român.
Senatorul consideră că România are nevoie astăzi de un consens asemănător, adaptat provocărilor actuale.
Există proiecte care nu ar trebui schimbate la fiecare guvern
Unul dintre mesajele cele mai puternice ale articolului este că există domenii care nu ar trebui transformate în arme electorale.
Printre acestea sunt enumerate:
- educația;
- sănătatea;
- infrastructura;
- energia;
- agricultura;
- cercetarea;
- digitalizarea;
- demografia;
- relația cu diaspora.
Aceste proiecte, spune autorul, au nevoie de continuitate și nu pot fi reconstruite de la zero la fiecare schimbare de guvern.
Încrederea – capitalul invizibil al unei națiuni
Poate cea mai interesantă parte a eseului este cea dedicată încrederii.
Ninel Peia afirmă că produsul intern brut, investițiile și fondurile europene sunt importante, dar există un capital care nu apare în statisticile economice: încrederea dintre cetățeni, dintre cetățeni și instituții și dintre diferitele componente ale societății.
În lipsa acestei încrederi, avertizează senatorul, economia încetinește, instituțiile sunt privite cu suspiciune, dialogul se degradează, iar oamenii încep să creadă că fiecare trebuie să se descurce singur.
România are nevoie de o cultură a cooperării
În ultima parte a documentului, autorul vorbește despre ceea ce numește „cultura cooperării”.
Ideea este că România dispune de antreprenori performanți, cercetători apreciați, administrații locale eficiente, organizații civice active și milioane de români din diaspora care pot contribui la dezvoltarea țării.
Problema nu este lipsa acestor resurse umane, ci faptul că ele acționează prea des separat, fără un cadru comun de colaborare.
În opinia senatorului, viitorul României depinde de capacitatea societății de a transforma diversitatea de opinii într-o sursă de progres și nu într-un motiv permanent de confruntare.
Analiza VoceaPoporului.eu
Indiferent de opțiunile politice ale fiecărui cititor, documentul ridică o întrebare legitimă:
Mai are România, astăzi, un proiect național care să depășească durata unui mandat politic?
După aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu a mai formulat un obiectiv strategic de aceeași amploare, capabil să unească majoritatea forțelor politice și a societății.
În același timp, realitatea ultimilor ani arată că numeroase proiecte importante au fost întârziate, modificate sau abandonate odată cu schimbarea guvernelor. Fie că vorbim despre infrastructură, educație, reforme administrative sau politici economice, continuitatea a fost adesea afectată de schimbările politice.
Pe de altă parte, orice apel la consens trebuie analizat și prin prisma modului în care acesta este construit. Un consens autentic nu presupune eliminarea dezbaterii democratice și nici renunțarea la controlul asupra puterii. El presupune identificarea unor obiective strategice asupra cărora există un acord larg, păstrând în același timp dreptul la critică și alternanța democratică.
Concluzie
Mesajul senatorului Ninel Peia este unul care invită la reflecție: România nu poate deveni mai puternică doar prin schimbarea periodică a guvernelor, ci are nevoie de obiective strategice asumate pe termen lung, de încredere între instituții și cetățeni și de o cultură a cooperării.
Rămâne însă o întrebare deschisă: cine va avea capacitatea de a construi acel proiect național și, mai ales, cine va reuși să convingă întreaga societate că merită urmat dincolo de ciclurile electorale?
