Un tânăr de 24 de ani a fost bătut în Berlin după ce a spus că este creștin

berlin – Un tânăr de 24 de ani a fost agresat violent pe străzile din capitala Germaniei după ce ar fi declarat că este creștin. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în zona Mullerstraße/Seestraße, din cartierul Wedding.

Potrivit autorităților germane, în jurul orei 22:45, trecătorii au alertat poliția și serviciile de urgență, după ce au observat un bărbat rănit, prăbușit pe carosabil. Acesta a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale pentru o rană la nivelul feței.

În declarația sa, victima a relatat că ar fi fost interpelat de un grup de cinci bărbați necunoscuți, care l-au întrebat dacă este musulman. După ce le-ar fi spus că este botezat în religia creștină, agresorii l-au lovit în mod repetat în zona capului.

Potrivit informațiilor preliminare, atacatorii ar avea origini arabe și s-ar fi făcut nevăzuți imediat după comiterea faptei. Până în acest moment, nicio persoană nu a fost reținută.

WhatsApp Logo

Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului

Alătură-te!

Cazul este investigat de către Staatsschutz-ul (protecția statului) din cadrul LKA Berlin (Landeskriminalamt), unitatea responsabilă cu infracțiunile cu potențial politic sau motivate de ură religioasă.