Germania nu mai educă. Germania supraveghează.
Sub pretextul „protecției copilului”, statul își extinde tentaculele direct în familie, transformând absențele școlare într-un instrument de control social.
Un nou ordin privind școlarizarea obligatorie stabilește că după doar trei zile de absență nemotivată, școala trebuie să sesizeze Jugendamt-ul. Nu consiliere reală. Nu sprijin. Nu dialog. Control instituțional.
Familia, suspectul principal
Mesajul statului este limpede:
👉 părinții sunt vinovați până la proba contrarie.
Nu contează motivele reale: probleme psihice, bullying, eșec școlar, sărăcie, haos familial, traume. După trei zile, copilul nu mai este elev – este dosar.
Jugendamt-ul nu vine să ajute, ci să verifice, să noteze, să raporteze. O structură birocratică transformată în braț de control al statului, nu în sprijin pentru familie.
Hannover: cifrele care demască ipocrizia
În 2025, doar în Hannover:
- 2.952 de proceduri contravenționale
- 1.959 de amenzi
- 331.052,50 euro încasați
Statul știe exact cât încasează, dar nu știe – sau nu vrea să știe – dacă vreun copil s-a întors la școală datorită acestor măsuri.
Întrebarea-cheie rămâne fără răspuns:
👉 Funcționează pedepsele?
Răspunsul real este incomod: nu există date, iar autoritățile își pasează responsabilitatea de la una la alta.
Jugendamt-ul: instrument perfect pentru un stat leneș
Oficial, Jugendamt-ul este „prima măsură pedagogică”. În realitate, este prima măsură de intimidare.
Ironia este totală:
– instituția este subfinanțată
– are deficit cronic de personal
– este depasită de mii de cazuri reale de abuz
Și totuși, statul îi mai pune pe masă alte mii de familii „problematice”, doar pentru că un copil a lipsit câteva zile de la școală.
Rezultatul?
Un aparat suprasolicitat, care nu mai ajută pe nimeni, dar ține familiile sub presiune permanentă.
Prevenție pe hârtie, coerciție în realitate
Ministerul vorbește frumos despre „măsuri preventive” și „sprijin timpuriu”. În practică:
- nu sunt suficienți psihologi școlari
- nu sunt suficienți asistenți sociali
- nu sunt clase mai mici
- nu este protecție reală împotriva violenței și bullyingului
Statul refuză să investească în educație, dar investește masiv în monitorizare și sancțiune.
Un model periculos: copilul aparține statului
Noul ordin transmite o idee extrem de periculoasă:
copilul nu mai aparține familiei, ci statului.
Familia este tolerată atâta timp cât se conformează.
La primul „derapaj”, intervin autoritățile.
Este un pas clar spre un stat paternalist-autorit ar, care nu mai sprijină cetățeanul, ci îl disciplinează.
Concluzie: controlul nu este educație
Absenteismul școlar este un simptom.
Statul tratează simptomul cu amenzi și dosare, dar ignoră boala.
Germania nu construiește încredere între școală și familie.
Construiește frică, suspiciune și obediență.
Un copil nu are nevoie de Jugendamt după trei zile de absență.
Are nevoie de:
- profesori sprijiniți
- școli sigure
- ajutor real pentru familii
- un stat care susține, nu amenință
Dar asta ar însemna muncă, reforme și responsabilitate.
Mult mai simplu este controlul.
