Curtea austriacă confirmă – dacă refuzi să cânți imnul național, nu poți deveni cetățean!
austria trage linie: fără loialitate și respect pentru simbolurile naționale, fără pașaport.
Decizia recentă a Curții Administrative din Austria Inferioară validează o măsură controversată, dar corectă – refuzul acordării cetățeniei austriece unui cetățean ucrainean care a refuzat să cânte imnul național în timpul ceremoniei oficiale de naturalizare. Motivul invocat de tânărul de 24 de ani: convingerile religioase ca adept al Martorilor lui Iehova și dezacordul cu ideea de „mândrie națională”.
Decizia autorităților de a retrage procesul de naturalizare a fost contestată de solicitant, dar respinsă ferm de instanță. Judecătorii au transmis clar că cetățenia nu este un cadou, ci o onoare ce trebuie meritată – iar loialitatea public exprimată față de Republica Austria este o condiție de bază.
Refuzul care l-a costat cetățenia
Conform legii austriece, în cadrul ceremoniei oficiale de acordare a cetățeniei, candidatul are obligația de a cânta imnul național, în prezența steagurilor naționale. Tânărul ucrainean, deși trăiește în Austria încă din copilărie, a refuzat participarea activă la acest moment solemn.
Motivația sa: „Imnul promovează o formă de mândrie națională cu care nu mă identific. Nu consider că oamenii ar trebui să fie inegali.” De asemenea, a declarat că nu ar cânta nici imnul Ucrainei.
Judecătorii au considerat că o astfel de atitudine indică lipsa unei afinități autentice față de statul austriac și pune sub semnul întrebării atașamentul său real față de valorile și simbolurile Republicii.
Posibil pericol pentru ordinea publică
Curtea a exprimat și îngrijorări legate de impactul acestei convingeri asupra siguranței publice, afirmând că dacă imnul este perceput ca un act de „idolatrie religioasă”, această poziție ar putea sugera o atitudine ostilă sau chiar periculoasă față de valorile democratice ale statului. În acest context, statul are tot dreptul să refuze cetățenia ca formă de protejare a ordinii și stabilității naționale.
Reacția politică: cetățenia nu e o promoție la supermarket
Martin Antauer, consilier regional din partea FPÖ, a declarat fără echivoc:
„Cetățenia nu este un articol la reducere sau un cadou – este un privilegiu. Cine nu e dispus să cânte imnul Austriei, indiferent de motiv, nu merită să devină cetățean.”
Este un mesaj ferm pentru toți globaliștii, activiștii „anti-identitate” și promotorii ideologiilor fără rădăcini: Austria își păstrează verticalitatea, tradiția și simbolurile naționale.
Vocea Poporului spune: Așa trebuie să arate suveranitatea națională!
Este inadmisibil ca indivizi care refuză asumarea identității statului să primească cetățenie în numele „incluziunii” sau al relativismului cultural. Drepturile omului nu înseamnă ștergerea diferențelor, ci respectarea valorilor statului în care alegi să trăiești.
Austria a transmis un semnal clar întregii Europe: Suveranitatea și identitatea nu se negociază.