Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat cu mare pompă că o „dronă rusească Geran” a intrat pe teritoriul României, a zburat nestingherită timp de 50 de minute, a fost urmărită de F-16 românești și de Eurofighter germane, dar nu a fost doborâtă „pentru a evita riscurile la sol”.
Problema nu este doar gravă, ci și ridicolă. În loc să ne spună cum este posibil ca o dronă străină să patruleze aproape o oră peste teritoriul național, autoritățile vin cu povești de adormit copiii: „am monitorizat”, „am avut contact radar intermitent”, „am fi putut să o doborâm, dar nu am făcut-o”. Practic, recunosc că România nu mai are nici suveranitate, nici apărare reală.
Cine intră în casa ta și tu doar privești?
Dacă un hoț îți intră în casă și tu doar îl urmărești cu lanterna, dar nu faci nimic, mai poți spune că ești stăpân pe propria locuință? Cam asta este „strategia” Armatei române. În loc să apere cetățenii, transformă teritoriul național într-un teren de joacă pentru drone străine.
Iar când nu se știe sigur de unde provin dronele, se aruncă instant vina pe Rusia. Doar că adevărul este altul: acum un an, o altă dronă „rusească” căzută în România s-a dovedit a fi… ucraineană. La fel s-a întâmplat și în Polonia, unde propaganda striga „drone rusești”, dar investigațiile au confirmat originea ucraineană.
Și aici intervine întrebarea esențială: unde sunt dovezile?
Dacă avioanele de luptă românești și germane au „monitorizat” timp de aproape o oră drona suspectă, de ce nu există nicio fotografie, nicio filmare, nicio înregistrare radar pusă la dispoziția publicului? Într-o eră în care fiecare cetățean de rând poate filma cu telefonul orice obiect de pe cer, este greu de crezut că avioanele militare, dotate cu sisteme de ultimă generație, nu pot furniza dovezi clare.
Nu este pentru prima dată când se aruncă imediat vina pe Federația Rusă, fără o investigație transparentă. În urmă cu un an, drone prăbușite în România și Polonia au fost catalogate inițial drept „rusești”, pentru ca ulterior să se dovedească faptul că erau ucrainene. Cine garantează că nu asistăm din nou la aceeași strategie de manipulare a opiniei publice?
manipularea fricii
De fiecare dată, autoritățile române recită același refren: „amenințare rusească”, „provocare la adresa NATO”, „solidaritate cu aliații”. În realitate, aceste declarații nu fac decât să ascundă incompetența sistemelor de securitate și prăbușirea încrederii în serviciile secrete.
Cetățeanul român nu primește nicio garanție reală. Singurul lucru cert este că atunci când ceva intră peste graniță, autoritățile nu intervin, dar se laudă că „au monitorizat” și „au condamnat ferm”. Condamnarea în comunicat nu apără vieți.
România – câmp de experimente NATO
Incidentul dovedește că România nu mai decide nimic. Suntem un teren de test pentru arme, drone și scenarii de război. NATO dictează, România execută. În loc să apărăm granițele, transformăm Dobrogea și Marea Neagră într-o scenă pentru confruntări care nu sunt ale noastre.
Întrebarea pe care autoritățile refuză să o pună este simplă: cine mai are încredere în acest sistem de apărare? Dacă un avion sau o dronă civilă ar fi intrat pe teritoriul național, reacția ar fi fost aceeași? Ori numai când „vin ordinele de sus” se decide ce este sau nu „periculos”?
Concluzie
Românii trebuie să înțeleagă un adevăr amar: nu avem apărare reală, ci doar comunicate goale. Dronele pot zbura peste țară, politicienii pot repeta papagalicește „Rusia e de vină”, iar cetățeanul rămâne la mila hazardului.
Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului
Într-o lume în care lideri ca Trump sunt împușcați, iar politicieni naționaliști sunt asasinați cu bestialitate, România joacă la ruleta globalistă. Cine mai are curaj să creadă în poveștile frumoase ale MApN și NATO?
