Video/Cazul fetiței ștrangulate din Cluj prinde contur, cu totul că școala vrea liniște, s-au deschis dosare penale

SCANDALUL DE LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SOPORU DE CÂMPIE” din Judetul Cluj, prinde contur, cu toate că învățătoarea încearcă intimidarea prin anumite mesaje transmise pe grupul de WhatsApp al școlii.

O fetiță de 7 ani, strangulată cu o sfoară de un coleg, iar învățătoarea le-a cerut copiilor să tacă!

Cazul revoltător a avut loc în comuna frata, județul Cluj, la Școala Gimnazială „Soporu de Câmpie”, bullying-ul nu doar că există, ci este tolerat și ascuns sub preș de către cadrele didactice și conducerea unității de învățământ.

Copii ,,audiați de profesori și psihologul Bozdog Daniel fără reprezentanții legali?

Pe 23 septembrie 2025, o elevă de clasa I, pe nume Semida, a fost agresată brutal chiar în timpul pauzei de un coleg de clasă care, ar fi strangulat-o cu o sfoară, lăsându-i pe gât un șanț adânc, vizibil și extrem de periculos pentru sănătatea și chiar viața ei.

În loc să fie șocată și să acționeze imediat, învățătoarea clasei, Livia Pop, a ales să bage gunoiul sub preș, spunând copiilor să nu spună părinților ce s-a întâmplat.

O tentativă clară de mușamalizare, care ridică semne mari de întrebare.

Pe cine protejează doamna Pop, pe copilul agresor, propria imagine pătată, sau relația de rudenie dintre dânsa și familia agresorului?

Mai grav, când părinții au sunat-o și au întrebat cum este posibil ca fetița să aibă urme evidente de strangulare pe gât, răspunsul „cadrelor didactice responsabile” a fost halucinant:

„Nu știu. Copiii nu s-au bătut azi. Camerele de supraveghere nu au funcționat.”

Convenabil, nu-i așa? Exact în ziua în care o copilă putea muri, camerele „s-au stricat”, pe bune?

Poliția sesizată, dar cine răspunde pentru acest atentat la siguranța copiilor?

Conform IPJ Cluj, părinții au depus deja plângere, iar polițiștii cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

Întrebarea arzătoare este cine răspunde pentru faptul că într-o școală publică din România, învățătorii ascund violențe extreme între copii?

Semida are doar 7 ani și astăzi a scăpat cu „doar” un semn adânc pe gât dar, dacă mâine va fi prea târziu cine răspunde?

Rușine pe obrazul conducerii școlii

Conducerea Școlii Gimnaziale „Soporu de Câmpie” și învățătoarea Livia Pop au preferat să mintă părinții și să ascundă adevărul, în loc să-și facă datoria și să protejeze copiii.

Este un comportament iresponsabil, abuziv și periculos, care nu are ce căuta într-un sistem educațional.

Cerem autorităților răspunsuri

– Cine va răspunde pentru trauma acestei fetițe?
– De ce cadrele didactice își bat joc de siguranța elevilor?
– Cum este posibil ca într-o școală unde ar trebui să fie un spațiu sigur, un copil să fie aproape strangulat și apoi agresiunea să fie acoperită?

Aceasta nu este doar o știre locală din județul Cluj, ci este un strigăt de alarmă.

La „Soporu de Câmpie” se vede clar că micii elevi nu sunt protejați, ci lăsați pradă violenței și mușamalizării, cu toate că părinții au semnat un acord parental obligatoriu privind siguranța în școală.

Răspuns oficial IPJ Cluj:

,,În data de 23 septembrie a.c., la sediul Secției 4 Poliție Câmpia Turzii s-a prezentat o femeie, în calitate de părinte al unei minore de 7 ani, pentru a sesiza faptul că, în aceeași zi, fără să poată preciza ora cu exactitate, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ, în timpul unei pauze, fiica sa ar fi fost agresată fizic de un alt minor.

În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun, cu respectarea legislației incidente prevăzută de Codul de Procedură Penală.”

Ce spune psihologul Școlii – Părinte să fii și parcă te-ai enerva puțin, nu?

,,Buna ziua! Sunt Bozdog Daniel, consilierul școlar al Școlii Frata, și vă scriu în legătură cu situația apărută în această săptămână.

Copiii cu vârste între 6 și 8 ani, aflându-se în plină dezvoltare cognitivă, pot întâmpina dificultăți în a diferenția realitatea de poveste. Din acest motiv, pot apărea mai multe versiuni ale aceluiași eveniment, în funcție de modul în care sunt adresate întrebările. De aceea, atunci când se fac verificări sau investigații cu minori, este recomandată prezența unui psiholog, pentru a sprijini procesul și a formula întrebările într-un mod adecvat vârstei.

În calitate de consilier, în cursul zilei de ieri, am desfășurat la clasă o activitate de grup prin care am evidențiat diferența dintre realitate și imaginație, adevăr și poveste. Am folosit exemple simple, astfel încât copiii să înțeleagă că ceea ce văd cu proprii ochi reprezintă realitatea, iar ceea ce aud de la alții sunt informații care trebuie analizate cu atenție înainte de a fi considerate adevărate.

În urma discuțiilor, elevii au declarat că informațiile pe care le au despre situația Semidei provin din auzite sau de pe telefon, și că nu a fost martori direct la o situație de „strangulare”.

Pentru perioada următoare, este important să păstrăm încrederea reciprocă între părinți și cadrele didactice, pentru a putea asigura un mediu sigur și echilibrat pentru toți copiii. De asemenea este bine sa nu dam crezare la orice informație apărută în mediul online.”

Inspectoratul Școlar Cluj a refuzat să ne transmită punctul de vedere, motiv pentru care am solicitat explicații cu somația că ne vom adresa instituțiilor competente, a scris ziuaonline.com

WhatsApp Logo

Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului

Alătură-te!