Straubing, Germania – În a doua zi de Crăciun, peste 500 de români veniți din toate colțurile Germaniei au ales să-și petreacă sărbătoarea într-un spațiu care le-a oferit, pentru câteva ore, sentimentul de „acasă”. Sarmale, mici, vin fiert, papanași, colinde românești, muzică live și atmosfera creată de îndrăgita solistă Lorenna, alături de Bilă de la Făgăraș, au transformat Târgul Românesc din Straubing într-un adevărat refugiu de suflet pentru diaspora.
Dar liniștea și bucuria au fost brusc întrerupte de apariția poliției germane chiar în mijlocul evenimentului.
Eveniment autorizat, deranj „nepermis”
Organizatorul a depus un efort considerabil pentru a obține toate autorizațiile legale, evenimentul fiind aprobat oficial pentru perioada 21 noiembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, zilnic între 13:00 și 23:00.
Locația a fost aleasă în afara zonei rezidențiale din Straubing, tocmai pentru a evita orice disconfort pentru localnici.
Cu toate acestea, exact în timpul recitalului Lorenei, o mașină de poliție a intervenit. După prezentarea documentelor, agenții au părăsit zona.
La aproximativ o oră distanță, în jurul orei 17:30, o a doua echipă de poliție a revenit, invocând 23 de reclamații privind „volumul prea ridicat al muzicii”.
Organizatorilor li s-a cerut să reducă volumul.
O întrebare incomodă: cine deranjează cu adevărat?
Nu vorbim despre un concert haotic, nu despre dezordine, nu despre scandaluri.
Vorbim despre o comunitate de familii, copii, părinți și bunici, adunați pașnic în jurul tradițiilor românești, într-un eveniment perfect legal.
Este legitim să ne întrebăm:
Cum se face că evenimentele locale germane, care în foarte multe cazuri se încheie cu scandaluri provocate de alcool și droguri, sunt tolerate fără probleme,
iar un târg românesc, liniștit, cultural, de familie, devine subiectul a 23 de plângeri?
Nu vorbim despre încălcarea regulilor, ci despre o presiune morală umilitoare exercitată asupra unei comunități care a respectat toate condițiile impuse de autorități. transmite Erich Mocanu.
Diaspora românească: „Ne-am simțit ca acasă”
Atmosfera din târg a fost una autentic românească:
Colindele răsunau printre căsuțele decorate, luminile de Crăciun creau o atmosferă caldă, iar brazii împodobiți completau tabloul unei ierni autentice.
Români din toate colțurile Germaniei au venit special pentru câteva ore de tradiție, iar copiii au descoperit obiceiuri pe care părinții încearcă să le păstreze în diaspora.
Standurile cu ii, ceramică, icoane și ornamente tradiționale au atras inclusiv turiști germani curioși să descopere cultura românească – o Românie diferită de clișeele promovate adesea în spațiul public.
Erich Mocanu: Când respectul devine unilateral
Românii din Germania respectă legile, muncesc, contribuie la economia țării gazdă și acceptă fără protest manifestările culturale locale, indiferent de excesele care le însoțesc uneori.
În schimb, atunci când românii își exprimă identitatea culturală într-un cadru legal, pașnic și organizat, sunt tratați ca o problemă de „deranj sonor”.
Această dublă măsură nu mai poate fi ignorată.
Incidentul de la Straubing nu este despre volum, ci despre atitudine.
Despre cât de ușor este să fie pusă sub semnul întrebării prezența unei comunități, chiar și atunci când aceasta respectă toate regulile.
Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului
Românii nu cer privilegii.
Cer doar respect egal.




