În contextul declarațiilor și speculațiilor apărute în spațiul public privind posibile intenții ale fostului președinte american Donald Trump legate de groenlanda, a apărut frecvent întrebarea dacă un astfel de scenariu ar putea declanșa Articolul 5 al Tratatului NATO.
Potrivit cadrului juridic al Alianței Nord-Atlantice, Articolul 5 nu ar fi aplicabil într-o asemenea situație, iar explicația este una strict legală și instituțională.
Articolul 5 al Tratatului NATO prevede activarea apărării colective în cazul unui atac armat împotriva unuia sau mai multor state membre, însă această prevedere este concepută exclusiv pentru situații în care atacul provine din afara Alianței, din partea unui stat sau actor care nu este membru NATO.
În ipoteza unui demers militar al Statelor Unite pe teritoriul Groenlandei fără acordul explicit al Danemarcei, situația ar implica două state membre NATO: Statele Unite și Regatul Danemarcei, de care aparține Groenlanda din punct de vedere al dreptului internațional. Tratatul NATO nu conține dispoziții care să permită activarea Articolului 5 împotriva unui stat membru al Alianței.
NATO este un alianță defensivă orientată spre amenințări externe, nu un mecanism de soluționare militară a disputelor interne dintre aliați. În lipsa unui agresor extern, activarea apărării colective ar fi exclusă din punct de vedere juridic și practic.
În astfel de situații, singurul instrument prevăzut de Tratat este Articolul 4, care permite convocarea de consultări între statele membre atunci când integritatea teritorială, independența politică sau securitatea unui stat aliat este percepută ca fiind amenințată. Articolul 4 nu presupune însă obligații militare, ci doar dialog politic și coordonare diplomatică.
Prin urmare, chiar dacă un astfel de scenariu ar genera o criză politică majoră în cadrul NATO și ar pune sub semnul întrebării coeziunea alianței, nu ar declanșa automat un răspuns militar colectiv. Reacțiile ar fi limitate la nivel diplomatic, politic și instituțional, fără declanșarea mecanismului de apărare comună.
Această interpretare este susținută de practica istorică a NATO, în care tensiuni sau incidente între state membre nu au condus niciodată la aplicarea Articolului 5, tocmai pentru a evita situația paradoxală în care alianța ar fi obligată să acționeze militar împotriva propriilor membri.
Rolul actual al Statelor Unite în Groenlanda
Pe lângă dezbaterile recente din spațiul public despre o posibilă intenție a Statelor Unite de a controla Groenlanda, este important de înțeles și situația reală a prezenței americane pe insulă.
Statele Unite au o prezență militară în Groenlanda de decenii, bazată pe acorduri istorice cu Regatul Danemarcei. În prezent, singura bază militară americană activă pe teritoriul Groenlandei este Pituffik Space Base, cunoscută anterior sub numele de Thule Air Base. Această instalație militară, operată de Forța Spațială a Statelor Unite (U.S. Space Force), funcționează în nord-vestul insulei și este considerată un punct strategic pentru supravegherea spațială, sistemele de avertizare timpurie la rachete și monitorizarea activităților militare în zona arctică.
Prezența americană în Groenlanda se bazează pe Acordul de Apărare din 1951 între Danemarca și Statele Unite, negociat în contextul Războiului Rece. Prin acesta, SUA au dreptul să opereze baze și facilități militare pe teritoriul danez, inclusiv în Groenlanda, în cadrul cooperării de securitate din cadrul NATO. Acordul prevede că Statelor Unite le este permis să construiască, să întrețină și să opereze facilități militare, dar numai cu respectarea suveranității daneze și a acordului părților implicate.
În actualitate, prezența militară americană este mult mai redusă în comparație cu perioada Războiului Rece, când existau numeroase baze și un număr mult mai mare de trupe. Astăzi, Pituffik Space Base găzduiește un contingent limitat de personal militar american, folosind tehnologie pentru supraveghere și alertă globală, nu o forță de ocupare extinsă.
În plus, acordurile actuale impun ca orice extindere semnificativă a prezenței militare a SUA în Groenlanda să fie convenită cu autoritățile daneze și groenlandeze. Statele Unite nu pot pur și simplu să își mărească forțele sau să schimbe scopul bazei fără acest consens. După cum se arată în documentele privind cooperarea de apărare, schimbările importante în prezența militară trebuie discutate și acceptate de ambele părți.
Practic, aceasta este situația reală: prezența SUA în Groenlanda există și este legală, dar se desfășoară în baza unui cadru contractual și cooperativ, nu unilateral. Afirmațiile sau ideile despre „preluare” sau „control fără acord” ar reprezenta o ruptură semnificativă de la această cooperare și un risc major pentru NATO și pentru dreptul internațional.
