Potrivit celor mai recente date publicate de Oficiul Federal de Statistică al Germaniei (Statistisches Bundesamt), în anul 2024 peste 50.000 de copii trăiesc în ceea ce autoritățile numesc „Regenbogenfamilien” – familii în care minorii cresc alături de un cuplu format din persoane de același sex.
Instituția oficială precizează că în Germania există aproximativ 31.000 de cupluri homosexuale care trăiesc împreună cu copii minori. Așadar, aproximativ una din 200 de familii cu copii din Germania este o Regenbogenfamilie.
Această realitate statistică nu este lipsită de controverse, mai ales în contextul în care redefinirea conceptului de familie devine o temă tot mai fierbinte în societatea europeană. Potrivit datelor prezentate, circa 70% din aceste familii sunt formate din două femei, în timp ce 30% sunt cupluri de bărbați.
Pe lângă cifrele seci, realitatea socială din spatele acestor date ridică întrebări esențiale privind drepturile copilului și modul în care statul german administrează aceste cazuri.
În urma acestor declarații oficiale, jurnalistul erich mocanu a transmis o solicitare formală către Oficiul Federal de Statistică, solicitând informații suplimentare esențiale pentru claritatea publică:
- Din totalul acestor familii, câți copii sunt adoptați și câți sunt copii biologici ai unuia sau ambilor parteneri?
- Câți copii au fost preluați de Jugendamt (Serviciul German de Protecție a Copilului)?
- Câți minori provin din proceduri de reîntregire familială, adică au fost aduși în urma recunoașterii legale a parteneriatului?
Demersul jurnalistic vizează transparentizarea reală a acestor statistici, în condițiile în care familiile tradiționale se confruntă în Germania cu tot mai multe presiuni, iar politica statului pare să încline tot mai accentuat spre redefinirea normelor sociale tradiționale.
În trecut, Statistisches Bundesamt a comis erori de comunicare legate de aceste cifre, estimând inițial că ar fi existat 8,4 milioane de familii cu copii minori, cifră ulterior corectată la 6,8 milioane. Tocmai de aceea, solicitările de clarificare devin cu atât mai importante.
Regenbogenfamilien – un termen ce sună colorat – ascunde în realitate un fenomen social complex, care merită analizat fără tabuuri ideologice. Copiii, indiferent de forma juridică a familiei în care cresc, rămân centrul de interes. Iar pentru a le asigura un viitor sănătos, societatea are datoria să ceară răspunsuri clare și politici responsabile.