Mascații la ușă pentru o postare pe Facebook: Germania intră oficial în dictatura digitală

Advertisements

Într-o mișcare care amintește mai degrabă de metodele fostelor regimuri totalitare decât de valorile unei democrații europene, autoritățile germane au declanșat un val de percheziții și anchete împotriva cetățenilor care au îndrăznit să scrie online ce gândesc.

Marți dimineață, peste 65 de locuințe și obiective din Germania – inclusiv din Bavaria – au fost percheziționate. De ce? Pentru că persoanele vizate au postat pe internet mesaje considerate de stat „discurs de ură”. Acțiunea s-a desfășurat simultan în 140 de anchete penale. În Bavaria, printre cei vizați se află persoane cu vârste între 17 și 73 de ani.

Dosare penale pentru postări online

Au fost confiscate telefoane, laptopuri și alte dispozitive personale. Motivul? Postări etichetate de autorități ca fiind „incitare la ură, insultă” sau folosirea unor „simboluri interzise”. În peste 10.700 de cazuri înregistrate oficial doar în 2024, „infracțiunea” a fost simpla exprimare a unei opinii politice în spațiul digital.

Potrivit autorităților, două treimi dintre aceste postări aparțin „spectrului de dreapta”, în timp ce restul sunt atribuite unor convingeri religioase, de stânga sau străine. Cu alte cuvinte, orice poziție care iese din tiparul corect politic poate fi etichetată, percheziționată și sancționată.

libertatea de exprimare, suprimată sistematic

Întrebare: cine mai decide azi ce este „ură” și ce este doar o opinie incomodă? Răspunsul pare a fi simplu: guvernul și poliția gândirii digitale. Ministrul de Interne din Renania de Nord, Herbert Reul (CDU), a declarat fără reținere că „mulți oameni au uitat diferența dintre opinie și ură”. Dar în loc să clarifice, autoritățile preferă represaliile.

Nu este o coincidență că totul se petrece într-un climat în care disidența față de globalism, ideologia de gen sau migrația forțată este sistematic cenzurată și pedepsită. Sub pretextul combaterii urii, puterile europene construiesc o dictatură soft, în care cetățenii sunt reduși la tăcere prin frică și stigmatizare.

Suveranitatea digitală a cetățeanului – anulată

Într-o Europa care se declară a libertăților, cetățeanul este astăzi mai urmărit ca oricând. Nu doar faptele sale contează, ci și gândurile exprimate online. Platformele digitale sunt obligate să coopereze cu autoritățile, iar postările pot fi raportate anonim prin „centre speciale de denunțuri” (Zentrale Meldestelle für strafbare Inhalte – ZMI).

Întrebarea firească: cât timp va mai trece până când gândul exprimat la masă, în familie, va deveni motiv de anchetă? Cât mai e până când părinții vor fi trași la răspundere pentru că și-au învățat copiii să respecte familia naturală, credința și națiunea?


Vocea Poporului avertizează: Nu este despre ură – este despre control!

Această vânătoare digitală de vrăjitoare este un atac la adresa libertății fundamentale – aceea de a gândi și a vorbi. Ea nu apără victimele, ci instrumentează cenzura. Într-o Europă sănătoasă, opinia nu se investighează cu mascații, ci se combate cu argumente.

WhatsApp Logo

Hai în comunitatea de WhatsApp: VoceaPoporului

Alătură-te!